Notițele psihologului

Despre emoții

      De câte ori nu am auzit „am avut emoții înainte de examen și simțeam că nu mai știu nimic” sau „e prima întâlnire, am o grămadă de emoții”? De câte ori nu am pățit să avem emoții și să simțim că nimic nu ne mai iese cum trebuia? Ajungem să ne gândim la emoții ca la niște demoni ce stau în calea fericirii și a scopurilor noastre, ne pun piedici și ne fac să ne purtăm, de multe ori, prostește. Și uite așa cutreierăm internetul în speranța că vom găsi un leac magic care să ne ajute să le stăpânim data viitoare când cerem o mărire de salariu sau și mai bine, să facem ca nici măcar să nu mai apară.

      Ce știm defapt despre emoții? Ce sunt? De ce apar? Or fi și ele bune la ceva?

      Emoțiile sunt stări afective care traduc relația pe care noi o avem cu un anumit lucru sau cu o situație. Ele apar doar legate de contextul în care ne aflăm, fie că acesta este real sau ni-l imaginăm. De aceea ne simțim anxioși chiar și atunci când doar ne gândim la prima întâlnire. Au o durată scurtă, astfel că despre iubire, de exemplu, spunem că este un sentiment și nu o emoție. Sentimentele sunt mai elaborate și sunt de lungă durată.

      În ultimii 20 de ani, studiile pe acest subiect a avansat foarte mult, făcând accesibile publicului larg tot felul de informații (ați auzit, probabil, de serialul Lie to me). Definirea corectă a acestor stări a condus cercetătorii la concluzia că multe dintre trăirile noastre sunt emoții. În momentele în care spunem că avem „emoții”, defapt noi experimentăm o emoție anume. Astfel, atunci când ni se pare că auzim în camera de alături un zgomot iar inima începe să ne bată cu putere trăim o emoție intensă de frică. Când ne gândim că partenera sau partenerul ne-ar putea înșela simțim gelozie, iar dacă cineva obține ceva ce ne dorim de multă vreme, putem experimenta invidia.

      Unele emoții sunt acceptate de societatea în care trăim și suntem învățați de mici că exprimarea lor este bună, pe când altele sunt cumva condamnate și respinse. De multe ori, este dificil să recunoaștem, și față de noi înșine, că suntem invidioși, răzbunători, rușinați, furioși, frustrați sau chiar singuri. Ar fi de dorit să simțim mai mult bucurie, amuzament, satisfacție, entuziasm sau euforie. Însă toate aceste emoții sunt umane iar negarea lor ne poate face să fim mai puțin autentici.

      Pentru că emoțiile sunt exprimate de cele mai multe ori și printr-o grimasă sau o expresie facială distinctă, reușim să transmitem ce simțim și celor din jurul nostru. Avem tendința naturală de a oglindi starea de spirit a celor cu care intrăm în contact (nu degeaba se spune că zâmbetul sau căscatul sunt molipsitoare). Astfel, ne place să ne înconjurăm de oameni care exprimă emoții pozitive cum este veselia, având în același timp imboldul să evităm persoanele triste sau furioase. Acesta este unul dintre motivele pentru care unele emoții sunt mai acceptate și mai dezirabile social decât altele.

      Pozitive sau negative, emoțiile ne oferă informații prețioase despre mediul înconjurător, ele având un rol important în adaptarea noastră la situațiile cu care ne confruntăm zilnic. Emoțiile ne fac oameni. Să le recunoaștem și să le acceptăm este un pas important spre a ne cunoaște și a ne accepta pe noi înșine așa cum suntem: cu frustrările, invidia, frica, bucuria sau optimismul nostru.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *