Notițele psihologului

Tag Archive: vorbeste in public

Învață să-ți prezinți proiectele ca un profesionist

      Aceia dintre noi care se pot lăuda cu faptul că a vorbi în fața unui public larg nu le ridică nici un fel de problemă, sunt foarte puțini la număr și, oricum, până nu-i vedem cu ochii noștri ne e greu să-i credem că sunt sinceri. Dacă săpăm bine printre amintirile din copilărie vom găsi, poate, un episod în care, la serbarea de Crăciun sau de ziua mamei, ieșeam în fața grupului de părinți nerăbdători, să ne spunem poezia. Era momentul în care obrajii deveneau roșii și vocea începea să ne tremure.
      Și dacă odată cu maturitatea s-ar vindeca toate angoasele noastre, am trăi într-o lume în care echilibru interior ar reprezenta starea de normalitate a națiunii. Din păcate, însă, nu se întâmplă așa. Frica de a vorbi în public este o problemă foarte des întâlnită în rândul adulților, mai ales pentru că acum, mai mult decât în anii din urmă, să ai această calitate este un „must have”. Să știi să vorbești în fața unei audiențe nu înseamnă doar să nu te bâlbâi dacă trebuie vreodată să te urci pe scenă. Câți dintre noi vor ajunge vreodată într-o astfel de situație? A vorbi în public înseamnă și să știi să îți susții punctul de vedere într-o ședință, să poți să prezinți un proiect la facultate sau la serviciu fără să-ți pierzi șirul ideilor, să reușești să îți faci înțelese argumentele atunci când negociezi ceva important pentru tine.
      Îți pare aproape imposibil, știu, dar nimeni nu a ajuns acolo peste noapte. Îți ofer mai jos un mini-ghid menit să te învețe să-ți stăpânești și să-ți depășești anxietatea atunci când trebuie să susții o lucrare: (more…)